Mai mult sau mai putin..

Cu cat fericirea este mai mare, cu atat si teama de a o pierde este mai profunda. Mi-a spus cineva ca trebuie sa fac o fericire din frumusetea fiecarui lucru marunt si aici vine si intrebarea mea "mai are rost?". Mi-am dat seama ca orice s-ar intampla, ne invartim intr-un cerc, intr-un cerc de stari scimbatoare, de varste, de persoane..in miscari bine conturate, adesea in ceata si avem parte de atatea vise, de atatea cantece, de atati prieteni mai mult sau mai putin trecatori. Facem cunostinta cu dragostea, cel mai frumos sentiment, care le subordoneaza pe toate celelalte si le face sa para parte din ea. Mergeam astazi pe strada si la un moment dat obosisem sa imi mai asucult gandurile si priveam norii, am vazut o petala de magnolie desprinzandu-se de crengi si cazand la picioarele mele. Mi s-a parut un moment unic. Intrebata de ce nu am pozat floarea caznad, am scpu ssimplu "pentru ca am pastrat-o in suflet". A sunat ciudat din gura mea. A sunat a roman de anticariat, a dragoste de cafenea..poate m-am schimbat eu si toate astea fac parte din mine. Refuz sa cred asta. Am trecut in fiecare zi pe langa copacul asta, l-am asteptat sa infloreasca, rugam soarele sa il magaie, i-am admirat florile, subtil sa nu cumva sa le deranjez si acum realizez cu teama ca le-a trecut frumusetea, ca va trebui sa gasesc alt copac, alt floare, alta frumusete de admirat. Alt lucru simplu de iubit si intr-un fel aiurea simt un gol in stomac, a trecut si primavara. A trecut inca un an din viata mea in care nu am realizat nimic. Nu stiu daca are rost sa simt asta, dar e in sufletul meu si de acolo greu se scoate ceva, sau cineva. Cu asta am spus tot ce aveam pe suflet mai mult sau mai putin. Am aberat dar nu-i nimic, oricum putini vor citi ce am scris:D.