Deductii...

Eu, fratele meu doarme cu capul pe maini, mama priveste pe geam la fostele lanuri infinite de grau si tata conduce: suntem in masina. Octombrie se lasa incetul cu incetul si paltinii de pe marginea soselei au ingalbenit cu totul. Eu, un simplu contemplator al transformarilor din jurul meu privesc pe geam. Prin orasele mai mari vedeam masini, oameni in rest totul era pustiu. Mi-ar fi placut sa vad si in seara aceea apusul tot langa Dunare, dar ma intorc acasa intre blocurile monotone care imi inconjoara viata.
Satul Comana, judetul Olt. Pe langa noi au trecut trei motociclete, toate cu acelasi numar: OT. inca ceva.TOB. Primul motociclist era cu nevasta/iubita pe motocicleta.Deductie: ei mergeau inaintea tuturor, deci ei trebuia sa fie proprietarii motocicletelor. Alta deductie: Ca sa detina trei motociclete trebuie sa aiba bani, ca sa aiba bani trebuie sa fie proprietarul unei intreprinderi in cazul asta, daca este sef inseamna ca trebuie sa aiba si angajati respectiv asociati. Cele trei motociclete mergeau in coloana. Cel de-al doilea motociclist era singur, avea si el ca si primii doi geaca de piele cu inscriptia Harley Davidson deci el trebuie sa fi fost asociatul sau ruda...oricum marile afaceri se fac in familie. Ultimul in sir purta o bluza de trening prea putin calitativa pentru motocicleta pe care o conducea o Yamaha simpatica, de autostrada(am cam avut de a face cu motociclete)sau de viteza care clar nu era al lui. Deductie: ultimul motociclist e angajatul, un angajat destept astfel incat seful sa-si dea seama de calitatea lui si sa il tina pe aproape insa nu indeajuns de destept ca sa se afirme. Bineinteles ca acestea sunt doar deductiile mele de la geamul unei masini, de pe o strada, din Romanica.
Bineinteles si ca nu voi sti cum stau de fapt lucrurile cu cei trei motociclisti din satul Comana si bineinteles ca nu e treaba mea insa in lipsa de ocupatie m-am hotarat sa scriu pe bloguletz sa expun modul meu de a gandi.
Si un final cu dedicatie pt pitzipoancele de la mine din liceu:
G3tT a l!if3 f@t@ ... b3x la voi:)):))...oh doamne am luat-o pe alte carari si i am aberating:))...scoala asta:D

Nu mai inteleg nimic..

Ne nastem ca sa murim... trec anii peste noi si de multe ori trec fara ca noi sa fi facut mare lucru. Suntem condamnati la existenta, existenta in care incercam sa atingem fericirea suprema. Imi place sa privesc oamenii, pe strada, la scoala, la coada la cabinetul medicului de familie. Oare ei sunt fericiti? Nu de putine ori aud povesti frumoase pe care as fi vrut si eu sa le traiesc care se termina cu "ce fericiti am fost odata". Viata...condamnare sau privilegiu? Ca de obicei ajung sa ma contrazic. O consider un privilegiu pentru cei care reusesc sa indeplineasca cu adevarat ceva, sa lase o amprenta pe aceasta planeta albastra si pe cei care sunt fericiti. Sunt multe lucruri pe care nu le inteleg insa inteleg ca toti suntem pe lume cu un scop, pentru ca nimic nu e la voia intamplarii. Suntem prizonierii destinului, inlatuiti sa ne nastem...si sa murim.http://www.trilulilu.ro/lastexit/d8403c427271ef

Niciodata nu am stiut sa imi gestionez timpul. Multi ar spune ca in principiu eu nu fac nimic, si cateodata le dau dreptate. Jumatate din timpul meu il petrec cu muzica, muzica ma insoteste peste tot si este cel mai bun prieten. Nu stiu daca si altcuiva i s-a mai intamplat dar eu cand ascult o melodie, cum fac de obicei, de sute de ori ma atasez repede de cel care imi canta, il simt aproape. Nu fac mai mult decat mi se cere dar nici mai putin, nu pot, decat acel lucru ma atrage foarte mult, si nici atunci. Scriu acum in speranta ca biologia o sa imi intre singura in cap pentru ca eu, sa pot citi in pace. Imi place si sa citesc, desi cred ca asa ideile mele sunt transformate. Cred, insa, ca preluand idei de la cei mult mai intelepti dect mine poate ma voi innobila si eu cu putin din intelepciunea lor.

Reflexii la reflexii

"Oare ce sa fie viata pentru om? Drumul intre prima si ultima suflare, sigur. Iar cand ai trait cea mai mare parte a ei, poti spune c-ar fi si deosebirea dintre inchipuire si realitate. Traim permanent intre ceea ce ne-am dori si ceea ce ni se ofera. Intristatoare pacaleala care trebuie indurata cu mult curaj.[...] Cred ca idealul unei vieti echilibrate e linistea si lipsa evenimentelor care s-o perturbe."

(Ileana Vulpescu)

Astea sunt reflexiile la care eu trebuie sa reflectez....

scrise de mine- iunie 2008

*Cu totii suntem niste persoane diferite din toate punctele de vedere si asa ar trebui sa si ramanem, sa nu ne modelam firea dupa niste tipare ci fim originali si interesanti prin propriile noastre idei si sentimente.
*Am incercat dintotdeauna sa inteleg psihologia umana, sa cunosc mai multi oameni, sa leg prietenii, sa le dezleg, doar de dragul de a le fi facut pe toate.
*Cel mai urat sentiment dintre toate este regretul.Mi se pare nemilos sa iti para rau ca nu ai facut ceva sau ca ai facut si nu poti face nimic ca sa schimbi lucrurile. Atata timp cat omenirea nu are darul de a da timpul inapoi, prudenta este singurul lucru care ne poate feri de regret.

A inceput scoala.....yehheeehooo:D

Pentru mine vacanta a fost un prilej sa ma recreez, sa caut raspunsuri pentru ceea ce nu intelegeam sau sa uit ceea ce ma deranja. Intotdeauna am stiut sa evit conflictele, sa le aplanez, numai ca atunci cand sunt pusa in fata unor situatii neplacute imi place sa lupt pentru opiniile mele care, fie ele gresite sau bine intemeiate, sunt rosul filozofiei mele proprii. Astazi m-am hotarat sa scriu despre nedreptate, despre faptul ca ,oricat am incerca sa fim corecti si cumsecade, exista mereu cineva care ne face sa ne oprima exprimarea ideilor.De obicei sunt o persoana vesela, de obicei, asta cand nu am de a face cu oameni aroganti si plini de sine. Cand ma bucura ceva arat asta prin toti porii si nu ma sfiesc sa le spun tuturor de bucuria mea. Evident ca pe multi nu ii intereseza. Ok fratilor numai ca nici pe mine nu ma interseaza ca nu va intereseaza. Nu am mai postat de mult timp pentru ca am gasit multe alte lucruri de facut. De atunci si pana acum am inceput viata de liceanca, viata care oricat de interesanta ar fi ma intriga prin simplul fapt ca suntem toti clasificati pe grupe sociale, pe culoarea hainelor sau pe cea a pielii. Sincera sa fiu si eu fac la randul meu niste discriminari, numai ca eu ii discriminez pe discriminanti. Niciodata nu am facut parte dintr-un astfel de grup. Imi place sa imi creez propriul stil vestimentar, imi place sa ascult muzica mea si nimeni, absolut nimeni nu are voie sa ma critice pentru asta. Azi este o zi de sambata frumoasa care a inceput pentru mine si pentru restul elevilor de la clasa a IX-a A cu 3 ore de matematica, carora le-am supravietuit cu brio. Tot astazi am descoperit trei dintre slabiciunle mele( pe langa muzica buna si marea) batranii, copiii mici si catelusii, carora le-as da si ultimul meu cent numai sa stiu ca le-am facut un bine.

Pam,pam

Inspiratia nu vine singura la tine trebuie sa o gasesti

O mare scriitoare, desi nu mai stiu care dintre ele, spunea ca atunci cand are ceava de spus scrie iar atunci cand nu are nimic de spus scrie despre situatia in care se afla. Eu uneori ma uimesc cu ideile mele geniale, ma leg de cate un cuvant, un obiect, un paianjen din coltul peretelui si incepeam sa dezvolt un cadru, o intamplare "ce-ar fi daca?". Dar pana ajung la calculator sau pana gasesc un pix in dezordinea care ma inconjoara uit, sau imi pierd sirul gandurilor. Incerc acum sa gasesc acel ceva de care sa ma leg: icoana, o crema, un telefon, o pereche de pantaloni si sub ei ceva verde. Wow, mister...! Ce ar putea fi acel ceva verde? Verdele imi aduce de primavara, de nou, de prospetime. Ar putea fi o omida? Ar putea fi un tricu versace pierdut la mine in odaie( n-am putut sa ma abtin)? Daca este un extraterestu din planeta Catalinus Rumanus Criticus? Mai mult suspans..mmm place (inghetata din frigiderul verde)! Hai sa dam pantalonii d acolo...eventual ii si punem la loc. HA HA HA HA! e caietul d botanica dintr-a cincea!!! Duamne si cat l-am mai cautat!! Of of mai mai!

~no name~

Nu stiu ce se intampla cu mine, insa de la un timp am devenit foarte sensibila. Stau si ma gandesc la abstractul care ne inconjoara:timpul, fiinta, nemarginirea. Mi-e greu sa ma pot concentra cand in urechi imi zbiara Guta de la vecinul de la parter si in acelasi timp mi-e greu sa nu percep vulgaritatea noastra prin simplul fapt ca veneram niste nomazi gegosi si hoti, si urati, si negri s.a.m.d. Citeam intr-o seara un pasaj din cartea "Viata, viata, legata cu ata" scrisa de marea doamna Ileana Vulpescu -in fata careia ma inclin cu tot respectul- in ritmuri vibrante si gretoase de manele sensibilizatoare. Nu am mai avut de mult timp rabdarea sa citesc sau sa vad un film bun sau in general sa fac ceva, care imi poate solicita atentia. Sunt atat de obosita si tot ce cer e sa fiu lasata sa dorm intr-o stare de amorteala, sa nu aud niciun zgomot, sa nu simt nicio miscare si apoi sa ma trezesc sa o iau de la capat. Am invatat la scoala de la stimata mea profesoara de limba si literatura romana dna Banu Mihaela o gramada de clisee ingramadite in capatana mea grea de somn pentru a le folosi in comentaea textelor la prima vedere si cred ca in acest context imi pot permite sa le folosesc referitor la romanul numit mai sus. Titlul este sugestiv, in stransa legatura cu continutul textului si reprezinta prima forma de contact a cititorului: subsemnata cu acesta. Mi-a dat mult de gandit expresivitatea acestor cuvinte. Ma vedeam pe mine invartindu-ma intr-un vartej de ape (ca acela cand se scurge apa din chiuveta) si incercam sa scap. Asa aseman eu trecerea mea prin viata, ca o lupta continua, atat cu mine insami cat si cu cei din jur.

Fericire (in rate doar cu buletinul:D)

A venit vara..finally! Cele trei luni in care oricat te-ar bate toata lumea la cap, tu stai si freci cu pila caramizi. Dorul de vacanta, de mare nu e ceva nou pentru mine dar faptul ca se apropie asa de repede ma incita, imi da furnicaturi pe sira spinarii. Si iar o sa ajung in Vama sa stau sa vad rasaritul printre zeci de nudisti fara inhibitii. De fapt cred ca tocmai asta imi place la aeasta statiune, si nu spun asta vrand sa par un obsedat de posterioare goale, ma refer la faptul ca eu, care toata viata m-am considerat o persoana ciudata, mai altfel de cat toata lumea, ma simt bine acolo alaturi de cei de teapa mea, pe care nimeni nu-i judeca, nimei nu zice ca au parul prea lung, sub limba. E locul meu de suflet si as vrea sa mai ajung inca 90 de ani, dupa calculele mele bine stabilite acolo. Well...I will be dreaming on and on. God save the queen!!! ;))

Inceput de drum

De curand am trait un moment trist. Mi-am dat seama de lumea in care traim. M-as duce pana la bazar sa-mi cumpar o curea D&G scris mare cu cristale (fake bineinteles) dar sunt prea ocupata sa filozofez asupra prostiei umane. Bineinteles ca mi-as etala noii mei Nike tot din bazar, of course dar ma gandec la cat de trist e faptul ca traim intr-o lume atat de snoaba, inculta si ignoranta si scriu ca sa imi inceteze oful asta al meu de om ganditor. Nu sunt un om perfect, de fapt mereu incerc sa imi gasesc defecte, de teama ca nu cumva sa le gaseasca altcineva inainte. E clar ca trebuie sa invat sa ma plac asa cum sunt. Cat de bine ar da la hi5 sa fiu o papusa blonda: 1.80; 90-60-90 si sa fiu fashion, vintage, trendy, cool, fresh, ce mai sa fiu o minunata brilianta, sa se mandreasca de mine cocalarii mei vecini.

La cat mai multe posturi!